Ian
17

Târgul de iarnă “Piaţa Ţărănească şi Meşter(Esti)!”


image
by Sforicica
posted in Stiri
No comments yet

La multi ani si un 2015 cu sănătate si multe reușite!

Vă asteptăm în miez de iarnă  alături de noi pentru a readuce căldura în suflete şi belşugul în cămări, din 23 pana în 25 ianuarie, la Târgul de iarnă “Piaţa Ţărănească şi Meşter(Esti)!”

Tot în locaţia cunoscută, în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român se adună de prin toate colţurile ţării târgoveţi şi mesteri, artişti, artizani dar şi colecţionari la prima ediţie din acest an a Pieţei Ţărăneşti.

Aşa cum îi stă bine oricărui târg, vor fi cei mai aleşi meşteri populari, dar şi tineri creatori cu lucruri fine, pentru cunoscători. Colecţionarii aduc antichităţi ţărăneşti şi nu numai, în curtea din spate, iar târgoveţii  pricepuţi vă îmbie cu bunătăţi fel de fel: afumături  şi brânzeturi, plăcinte şi cofeturi, cozonaci si dulceţuri fine, zacusti şi muraturi, vinuri şi tuici.

Pentru prima dată la Piaţa Ţărănească: sucuri naturale de fructe din comuna Băclăuţi, jud. Suceava, dulceţuri şi siropuri de pe dealurile Uilei din judeţul Mureş.

La faţa locului veţi putea degusta sărmăluțe cu mămăligă, vin fiert, borş de peste, ciolan fiert în vin, păstrăv la gratar, pastramă şi fel de fel de bunătăţi.
Orarul târgului este de la 10.00 la 18.00.
Intrarea este liberă.

Va asteptam cu drag!

Organizator: Tactic Events


Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Post Your Comment
Your Name
Your E-mail

Comment